Imaginați-vă o plimbare de toamnă prin pădure, foșnet de frunze uscate sub tălpi, aer rece și curat. De nicăieri, vă învăluie mirosul unei prăjituri scoase proaspăt din cuptor. Căutați cu privirea o brutărie. Nu e niciuna.
Aroma vine, de fapt, din coroana unui arbore care ne precedă pe noi, oamenii: katsura. Un spectacol discret al naturii, la intersecția dintre amintire și știință, care ridică aproape atâtea întrebări câte simțuri trezește.
Katsura, numit științific Cercidiphyllum, cuprinde două specii originare din Japonia și China. Aparține unei linii vegetale considerate un „fosil viu”, apărută cu aproximativ 66 de milioane de ani în urmă, imediat după dispariția dinozaurilor non-aviari.
Cu alte cuvinte, acei giganți nu au cunoscut niciodată parfumul său autumnal. Istoria modernă a arborelui începe în 1865, când Thomas Hoggs Jr. trimite din Japonia semințe către pepiniera familiei din Manhattan. De atunci, katsura s-a aclimatizat în diverse regiuni ale lumii, inclusiv în Europa.
În Germania e alintat „kuchenbaum” – „arborele cu prăjituri” –, pentru că aduce în aer mireasma cofetăriilor tradiționale. O poreclă care surprinde perfect experiența senzorială pe care o oferă, an de an, la căderea frunzelor.
În centrul acestei povești olfactive se află maltolul, un compus chimic cu rol de potențiator de aromă în industria alimentară. Mirosul său natural: caramel, cu o notă discret fructată. Îl regăsim în nenumărate deserturi din comerț.
Frunzele de katsura conțin maltol de-a lungul întregului an, însă concentrația atinge vârful toamna. Pe măsură ce frunzele își schimbă culoarea — din verde în roșu, auriu sau portocaliu —, zaharurile din țesuturi se descompun.
Acest proces biochimic eliberează cantități mari de maltol care, împreună cu alți compuși dulci, creează semnătura olfactivă a arborelui. Pe măsură ce frunzele înaintează în senescență, mirosul se intensifică, iar fiecare katsura devine un difuzor natural de parfum.
Punctul maxim coincide cu pregătirea pentru căderea frunzelor: un ultim spectacol al simțurilor înainte de iarnă. Rămâne, însă, un mister. Care ar fi avantajul evolutiv al acestei arome? De regulă, mirosurile dulci atrag polenizatorii către flori.
Or, toamna nu e sezonul potrivit: activitatea insectelor scade. S -au formulat mai multe ipoteze, fără consens. Parfumul ar putea fi doar un produs secundar al metabolismului, fără funcție clară, sau poate are un rol ecologic încă neînțeles.
Unii cercetători invocă interacțiuni cu descompunătorii din sol; alții văd un vestigiu al unei funcții odinioară utile, devenită între timp inutilă. Enigma nu răpește nimic din farmecul trăit pe potecă.
Dimpotrivă, amintește că natura păstrează încă multe secrete, chiar și când e vorba despre un abur de caramel plutind, blând, în aerul de toamnă.
