În creierul a 37 dintre cele 59 de femei autopsiate, cercetătorii au găsit ceva ce nu ar fi trebuit să fie acolo: ADN masculin. Nu al lor. Nu al unui donator. Ci al unui copil pe care l-au purtat cândva, poate cu zeci de ani în urmă. O singură cifră rezumă descoperirea: 63%.
Aproape două din trei femei. Iar cea mai în vârstă dintre cele la care s-a găsit această urmă genetică avea 94 de ani.
Studiul, publicat în 2012 în revista PLoS ONE de o echipă de la Fred Hutchinson Cancer Research Center și Universitatea din Alberta, condusă de William Chan și J. Lee Nelson, a analizat creierele unor femei decedate, cu vârste între 32 și 101 de ani, unele fără afecțiuni neurologice, altele diagnosticate cu Alzheimer.
Cercetătorii au căutat gena DYS14, specifică cromozomului Y, și au confirmat că celulele fetale masculine nu doar că ajunseseră acolo, ci se instalaseră în mai multe regiuni distincte ale creierului.
Pentru a ajunge atât de adânc, ele trebuie să fi traversat bariera hematoencefalică, acea barieră aproape impenetrabilă menită să protejeze organul cel mai important de orice intruși. Până atunci, nimeni nu știa dacă acest lucru era chiar posibil la oameni.
Sarcina lasă o amprentă care nu se estompează
Sarcina, se pare, nu se termină la naștere. Ea lasă în urmă o amprentă materială, celulară, ascunsă în cel mai protejat loc al corpului. Iar această amprentă nu se estompează. Ea rămâne acolo, în tăcere, timp de decenii. Uneori, la nouă decenii după o sarcină.
Fenomenul nu apare doar în cazul sarcinilor duse la termen. Analizele prin PCR cantitativ au arătat că până la 500 000 de celule fetale cu nucleu pot fi transferate în urma unei întreruperi de sarcină în primul trimestru. Chiar și un avort spontan nedepistat poate declanșa acest transfer.
Asta înseamnă că milioane de femei, inclusiv cele care nu au născut niciodată, poartă probabil în corpul lor celule care nu le aparțin. Această realitate biologică nu este o noutate pentru știință, deși publicul larg o descoperă adesea cu uimire.
Încă din 1996, o echipă condusă de Diana Bianchi a demonstrat în revista „Proceedings of the National Academy of Sciences” că celulele progenitoare fetale masculine persistau în sângele matern până la 27 de ani după naștere.
Din cele treizeci și două de sarcini studiate, ADN-ul masculin a fost detectat la 13 dintre cele 19 femei care purtau un făt de sex masculin, dar și la patru femei care purtau un făt de sex feminin și care avuseseră anterior o sarcină cu un făt de sex masculin sau o întrerupere de sarcină; precum și la șase dintre cele opt femei neînsărcinate testate, dintre care una al cărei ultim fiu avea 27 de ani.
Un copil devenit adult, iar mama sa poartă încă, undeva în sângele ei, celule care îi aparțin.
Un schimb celular bidirecțional cu efecte încă necunoscute
Transferul celular nu circulă într-un singur sens. Și mama lasă, la rândul ei, celule în copilul pe care îl poartă, un fenomen bine documentat acum atât la șoareci, cât și la oameni.
Microchimerismul de origine maternă persistă până la vârsta adultă, ceea ce înseamnă că fiecare dintre noi poartă, potențial, o parte din mama sa în sine, pe lângă ceea ce mama poartă din noi.
O circulație încrucișată, permanentă, care estompează granița biologică dintre doi indivizi presupuși a fi distincți. Nimeni nu știe cu exactitate la ce servesc aceste celule străine găzduite într-un organism care nu este al lor.
Două ipoteze domină literatura științifică, fără ca vreuna dintre ele să se impună în mod clar. Prima le consideră un mecanism de reparare tisulară, celulele stem migrând către zonele lezate pentru a participa la procesul de cicatrizare.
A doua, dimpotrivă, bănuiește un rol în anumite boli autoimune, în care sistemul imunitar al mamei ar putea reacționa la aceste celule străine ca la un corp intrus.
În studiul privind creierul, cercetătorii au observat chiar o prevalență și o concentrație mai scăzute ale acestui microchimism masculin la femeile cu boala Alzheimer, comparativ cu celelalte. Există o legătură de cauzalitate? Nimic nu este stabilit.
Dar această pistă este suficient de intrigantă pentru ca cercetarea să continue să se intereseze de ea, având în vedere că ar putea aduce lumină asupra unor boli autoimune sau neurodegenerative încă puțin înțelese.
În prezent, nu există niciun protocol medical care să permită detectarea prezenței acestor celule la o anumită femeie fără autopsie sau prelevare invazivă, și cu atât mai puțin îndepărtarea lor. Ele se instalează, uneori se multiplică și rămân.
Știința abia începe să cartografieze acest peisaj celular invizibil, cel al unui corp care, din punct de vedere biologic, nu a încetat niciodată cu totul să aparțină și altcuiva.
