Banii europeni au curs spre șantierele navale înainte ca pescarii să fi primit dreptul legal de a arunca plasele în mare. Iar o parte dintre navele astfel construite au rămas să ruginească la cheu.
Curtea de Conturi a tras un semnal de alarmă după ce a descoperit o fisură uriașă în mecanismul de finanțare al Fondului European pentru Afaceri Maritime și Pescuit.
Subvențiile pentru construcția sau renovarea navelor au fost acordate fără a fi legate de obținerea licențelor și a cotelor de pescuit, acele permise obligatorii fără de care orice ambarcațiune este, practic, scoasă din joc.
Practic, armatorii primeau banii pentru a-și construi nava, dar nu aveau nicio garanție că vor putea vreodată să o folosească. Consecința? O parte semnificativă dintre navele finanțate cu fonduri publice nu a ieșit niciodată din port.
Estimările citate în raportul Curții arată că aproximativ 40% dintre ambarcațiunile construite sau modernizate prin acest program au ajuns imobilizate, ancorate la cheu, în timp ce ratele la bănci continuau să curgă pentru proprietarii lor.
Investiția menită să aducă prosperitate s-a transformat într-o gaură neagră financiară pentru pescari.
Cine a beneficiat efectiv de pe urma banilor?
Cum a fost posibilă o asemenea eroare de logică administrativă? Auditorii vorbesc despre proceduri de validare atât de complicate încât au creat un decalaj uriaș între momentul acordării banilor și momentul în care nava putea deveni operațională.
În loc să se adapteze la realitatea din teren, birocrația a rămas în urmă, iar fondul a crescut spectaculos, de la 216 la 588 de milioane de euro, fără ca mecanismele de control să țină pasul. Paradoxul devine și mai amar când ne uităm la cine a beneficiat efectiv de pe urma acestor bani.
Nu pescarii, ci administrațiile publice, autoritățile locale și organizațiile profesionale au ajuns principalii destinatari.
Fondul a alunecat treptat de la finanțarea investițiilor directe în flotă către acoperirea cheltuielilor de funcționare, sub forma unor cvasi-subvenții anuale, exact pe dos față de scopul inițial.
Subvențiile pentru nave noi amenință echilibrul resurselor marine
Dezbaterea despre ajutoarele pentru construcția de nave este una dintre cele mai sensibile de la Bruxelles. Un europarlamentar breton a cerut recent reintroducerea acestor fonduri, interzise din 2005 tocmai pentru efectele lor considerate nocive.
În spatele acestei dispute se ascunde o întrebare economică fundamentală: au dreptul banii publici să finanțeze crearea de noi capacități de pescuit? Instituțiile internaționale, de la OCDE la Banca Mondială, au răspuns deja la această întrebare.
Subvenționarea noilor nave amenință direct echilibrul resurselor marine, deja puternic afectate de decenii de exploatare intensivă. Un raport confidențial, scurs în presă cu ani în urmă, semnala deja utilizarea abuzivă a ajutoarelor și gestionarea lipsită de viziune a sectorului.
Avertismentele nu au lipsit nici înainte. Încă din 2013, o organizație neguvernamentală estima că aproximativ 20 000 de nave europene, dintre care o mie în Franța, ar putea îndeplini criteriile de înlocuire, cu un cost total al subvențiilor de până la 1,6 miliarde de euro.
Un scenariu care părea atunci exagerat, dar care s-a dovedit profetic. Noul fond, FEAMPA, care i-a luat locul predecesorului său, a tras concluzia corectă: nu există nicio deficiență a pieței care să justifice finanțarea publică a navelor noi.
Flota europeană este, în ansamblu, rentabilă, iar banii contribuabililor nu ar mai trebui să susțină afaceri private. Rămâne de văzut dacă această doctrină va rezista presiunilor politice și lobby-urilor din sector.
Pescuitul francez se află într-un punct de echilibru fragil, prins între necesitatea modernizării unei flote învechite și imperativul protejării unor resurse marine tot mai sărace. Un lucru este cert:
orice navă finanțată de acum înainte din fonduri publice va trebui să obțină autorizația de pescuit înainte de a părăsi șantierul naval. Lecția a fost învățată, dar prețul plătit pentru ea a fost mult prea mare.
